Tiptil

Ambarees, 09.09.2018

Îl înţeleg pe Balzac de ce avea nevoie de “n” pagini pentru a descrie piciorul unei doamne ce cobora dintr-o trăsură. Nu pentru că erau prea multe dantelele dintre care se ivea piciorul… Este o trăire a firescului timpului. Reamintire a timpului ce nu se grăbeşte niciunde deoarece el este mereu aici.

Da, dragă Îngere!

Există aceste rânduri pentru că tu ai spus să primesc. Să primesc?! Este îngrozitor, să primesc! Te face slab, am spus eu! Nu, nu te face slab, ai spus tu, şi apoi, nu mai ştiu ce ai spus. Ai spus să-mi las sufletul să primească din razele argintii, raze răsfirate printre aripile cu care mă înveleai pentru a-mi odihni sufletul.  M-ai făcut să înţeleg de ce creaţia se creează pe sine însăşi, tiptil, prin cuvinte, fără cuvinte. M-ai făcut să înţeleg că nu doar primesc, uneori şi dărui. Echilibrarea vine în aceşti timpi de odihnă ai sufletelor, când razele argintii se întrepătrund în cuvinte, fără cuvinte, scriind cântece ce străbat Universuri pentru a crea lumi.