Senzualitatea Ploii

Ambarees, 21 mai 2019

Trăim în multidimensionalitate. Ştim sau nu ştim să o accesăm, să ne lăsăm îmbrăţişaţi de ea, dar ne continuăm drumul escaladării ei. Privind în spate cu un timp, înţeleg mai bine profunzimea unde sunt, deşi am făcut milimetric câţiva paşi oriunde, sau poate chiar am stat pe loc. Şi, dacă uneori, citeam prin cărţi despre frumuseţea ploii, spuneam că da, este frumos descrisă, dar niciodată nu am gândit că este şi reală descrierea şi nici nu am dorit să aflu până azi când:

Deşi Cerul Violet s-a aşezat în sufletu-mi, împletindu-se cu Podul Curcubeu, deşi nu ştiam ce daruri, mai pot primi, sau dacă pot primi, azi, nu mică mi-a fost mirarea să primesc iar, negânditul, nevisatul.

Se spune că Viaţa nu ne dă, dacă nu cerem, dacă nu visăm… pentru că ea nu ştie ce să ne dea. Adeseori tânjeam să primesc un dar pe care nu l-am dorit, nu l-am ghicit, nu mi-a fost promis. Darurile spontane sunt răspunsurile pe care Dumnezeu le oferă, când am ajuns la jumătăţile de drumuri pecetluite cu mistere. Aşa înţeleg eu acum, altfel cum să înţeleg îmbrăţişarea senzuală a ploii, îmbrăţişare primită într-un moment în care sincer, doar chef nu aveam de plimbări prin ploaie, mai mult sau mai puţin romantice, mai mult sau mai puţin 5d. Prin ploaie, fără umbrelă…. O ghiduşie spontană, amestecată cu o ciudă blocantă, m-au făcut să aleg plimbarea prin ploaia rece, cu stropi mari…

După câţiva paşi, am simţit că se deschid Cerurile într-o cunoaştere, a unei imensităţi de necuprins cu mintea. Auzeam doar că ploaia este liniştea prin care Cerul sărută Pământul. Ştiu că într-o clipă, am devenit absentă de toată lumea asfaltului, pe unde îmi plimbam paşii, eram suspendată cu ploaia între Cer şi Pământ, în imensitatea ce se deschidea precum un Potir…, până la un semafor, când în liniştea întreagă, ce acoperea întregul sunet al motoarelor, câţiva stropi de ploaie s-au rătăcit în părul meu, apoi alunecând uşor printre firele de păr, într-o atingere diafană mi-au mângâiat faţa în câteva săruturi, îmbrăţişându-mă până departe în sufletul de care am uitat. Nu ştiu descrie sentimentul de duioşie, sensibilitate şi atingere caldă, pe care aceste picături le-au adus prin mângîierea lor. Ştiu doar că leacul gândurilor, ce îmi spuneau că stau la margine şi nu îndrăznesc mai mult, lăsând să treacă Viaţa într-o necugetată risipire, mi-a fost sărutul picăturilor cristaline şi binecuvântate, sărut a cărui Lumină îmi mângâie chipul şi acum într-o rostire, ce mărturiseşte împlinirea. Împlinirea Lumii Cerurilor aici pe Pământ!

Imagini: Pinterest

Postat pe: https://jawescreator.gitlab.io/2019/05/21/senzualitatea-ploii/