Când permitem să fim vulnerabili, începem să vedem cu adevărat propriile sensuri. Adeseori, ne raportăm, nu la oamenii din faţa noastră, ci la etichetele şi aşteptările în care încercăm, fără să ne dăm seama, să îi închidem, trasându-le astfel direcţii nerealiste.

Atât de frumoasă poate fi lumina, când permitem spontaneităţii celuilalt să existe! Când suntem pur şi simplu aici, pentru azi, pentru mîine, pentru mereu, dincolo de reţetele noilor reguli spirituale sau mai puţin spirituale. Atunci când permitem Logosului din noi să fie, să exprime Viaţa prin cele mai inocente cuvinte şi trăiri, renaştem naivitatea necesară pentru a trăi.

O superbă citire. Nu spune însă cine a scris poezia. În gândul meu, poate autorul este chiar cel care citeşte. Am ales să postez acest video, pentru rostirea sensibilă a mesajului profund şi delicat, cât şi pentru mesajul în sine. Rostire: Gebe Edoby.

      Imagini: Pinterest
⤧  Next post Oamenii Care Deschid Cerurile ⤧  Previous post Uitasem că, îmi este dor